Circulatia sistemica arteriala

. Posted in lecti - Biologie


 
 
Aparatul cardiovascular
A.     Anatomia vaselor de sânge
 
Vasele de sânge formează arborele circulator care conţine artere, capilare şi vene.

structura vaselor sanguine

Arterele reprezintă vasele de sânge care pleacă de la inimă spre organe.Dupa dimensiune întâlnim artere mari, mijlocii, mici(arteriole) şi metaarteriole(reprezintă capătul terminal al arteriolelor, ce se deschide în capilare).Calibrul arterelor scade de la inimă spre periferie. Toate arterele mari, mijlocii şi mici alcătuiesc sistemul vascular arterial, care are doua componente : sistemul arterial al marii circulaţii sau sistemul aortic(circulaţia sistemică) şi sistemul arterial al micii circulaţii(circulaţia pulmonară).

Circulaţia sistemică este formată din artera aortă şi ramurile ei.Artera aortă pleacă din ventriculul stâng şi are trei porţiuni : ascendentă, cârja(crosa sau arcul)aortei şi descendentă(toracală + abdominală).



Aorta ascendentă dă doua artere coronare(dreaptă şi stângă) care iriga cordul.Se întinde până la trunchiul brahiocefalic.

Arcul aortei reprezintă originea pentru trunchiul brahiocefalic, artera carotida comună stângă şi subclavie stângă.Trunchiul brahiocefalic se împarte în artera carotidă comună dreaptă şi subclavie dreaptă. Arterele carotide comune se bifurcă în carotide interne şi externe.La locul de bifurcare artera carotidă comună prezintă o dilatare-sinusul carotidian-, în pereţii căruia se află glomusul carotidian, cu rol în reglarea presiunii arteriale(conţine baro şi chemoreceptori).Carotida internă iriga encefalul, globul ocular şi anexele sale. Carotida externă irigă gâtul, capul. Artera subclavie se continuă cu artera axilara.Pe traiect are mai multe ramuri.Axilara se continuă cu brahiala(iriga braţul) care se bifurcă în radială şi ulnară(irigă antebraţul).Acestea se continuă cu arterele mâinii(arterele palmare şi digitale) ce irigă măna. Aorta descendentă prezintă o parte toracală şi una abdominală. Aorta toracală irigă esofagul(a.esofagiene), pericardul(a.pericardice), bronhiile(a.bronşice) şi peretele toracic(a.intercostale). Aorta abdominală se întinde de la diafragm până la nivelul vertebrei L4 unde se bifurcă în cele două artere iliace comune.Din aorta abdominală pornesc trei feluri de ramuri :
  1. viscerale- trunchiul celiac, arterele mezenterice superioară şi inferioară, artera renală, testiculară, ovariană şi suprarenala.
  2. parietale- lombare şi diafragmatică inferioară.
  3. terminale- arterele iliace comune.
Trunchiul celiac se împarte în : a.hepatică(ficat), a.gastrică stângă(curbura mică stomac) şi a.splenică(curbura mare stomac, splina, corpul şi coada pancreasului). Din artera hepatică se desprind : a.gastroduodenala(marea curbură stomac, duoden, capul pancreasului) şi a.gastrică dreaptă(mica curbură gastrică). Artera mezenterică superioară are ramuri pancreaticoduodenale, jejunale, ileale, ileocolice, colica dreaptă şi colica medie. Prin aceste ramuri irigă pancreasul, intestinul subţire şi jumatatea dreaptă a cadrului colic. Artera mezenterică inferioară irigă restul colonului şi partea superioară a rectului prin a.colica stânga, a.rectala superioară şi a.sigmoidiene. Artera suprarenală irigă gl.suprarenală, a.renala-rinichiul-, a.testiculara-testiculul-, a.ovariana-ovarul-. Arterele lombare irigă m.spatelui şi m.lati ai abdomenului. A.diafragmatică irigă diafragmul. A.iliace comune se bifurcă în a.iliacă interna şi a.iliacă externă. A.iliacă interna(hipogastrică) are ramuri viscerale şi parietale. Ramurile viscerale sunt : a.vezicale-vezica urinara şi organele genitale-, a.uterină-uter, trompa uterină, ovar şi vagin-, a.deferenţială-canalul deferent-, a.rectală mijlocie-rect-, a.ruşinoasă internă-organele genitale externe şi m.perineului-. Ramurile parietale sunt: a.fesiere-m.fesieri-, a.ileolombară şi a.obturatoare. A.iliacă externă se continuă cu artera femurală care se continuă cu a.poplitee. Aceasta se continuă cu a.tibiala anterioară ţi posterioară. A.tibiala anterioară se continuă cu a.dorsala a piciorului(pedioasa). A.tibiala posterioară se continuă cu a. plantare care formează arcul plantar cu a.digitale.

Circulaţia pulmonară este formată din trunchiul a.pulmonare şi ramurile lui. Trunchiul pleacă din ventriculul drept şi se împarte în a.pulmonară dreaptă şi a.pulmonară stângă. Acestea pătrund în plămân prin hil şi dau ramuri lobare care se divid în ramuri din ce în ce mai mici, terminându-se în reţeaua capilară din jurul alveolelor pulmonare.



Capilarele se interpun între artere şi vene, formând o reţea. Au diametrul de 8-10 microni şi peretele format dintr-un endoteliu(celule endoteliale aşezate pe un rând şi membrana bazală) şi un periteliu(ţesut conjunctiv).Celulele endoteliale şi membrana bazală formează o zona cu rol de filtru selectiv-lasă să treacă oxigenul + substanţele nutritive din sânge spre celule precum şi dioxidul de carbon + produşii catabolici din celule spre sânge. Un tip special de capilare este la ficat, gg.limfatici şi maduva oaselor. Aceste capilare au calibrul neregulat şi peretele discontinuu fără periteliu. La nivelul gl.endocrine, mucoasa intestinală şi glomerulul renal, peretele capilare pori(capilare fenestrate).

Venele sunt vasele care adună sângele de la periferie şi il transportă la inimă. Diametrul creşte de la capilare spre inimă. Sistemul venos al marii circulaţii este format din toate venele care conduc sângele venos în venele cave superioară şi inferioară ce se deschid în inimă.
Vena cavă superioară colectează sângele venos de la nivelul extremităţii cefalice, al membrelor superioare şi al trunchiului(partea supradiafragmatică a acestuia). Are originea în trunchiurile venoase brahiocefalice iar ca afluent marea venă azygos. Trunchiurile venoase brahiocefalice drept şi stăng iau nastere din unirea venelor jugulare interne cu venele subclaviculare.Vena jugulară internă colectează sângele venos din craniu, orbita şi parţial de la faţă. Vena subclaviculară colectează sângele de la nivelul membrelor superioare. În unghiul dintre jugulara internă şi subclaviculară se varsa vena jugulară externă care colecteaza sângele de la pielea capului, faţă şi gât. Vena cava inferioară colectează sângele venos din organele abdominale şi pelvine, din pereţii cavităţii abdominale şi din membrele inferioare. Se varsă în final în atriul drept. Rezultă din unirea venelor iliace comune dreapta şi stângă. Vena iliacă comună rezultă din confluenţa v.iliacă internă(hipogastrică) şi v.iliacă externă. V.iliacă internă colectează sângele de la uter, vagin, rect, vezica urinară, organele genitale externe, pereţii bazinului.Vena iliacă externă, continuă v.femurală şi colectează sângele de la membrul inferior. În vena cavă inferioară se varsă v.spermatice şi ovariene(de la organele genitale), v.suprarenala dreaptă(de la gl.suprarenale), v.renale(de la rinichi), v.hepatice(de la viscerele abdominale), v.diafragmatice inferioare şi v. lombare. Venele hepatice strâng sângele adus la ficat de vena portă. Vena portă se formează din unirea v.mezenterice superioare cu v. splenică după ce aceasta din urmă s-a unit cu v. mezenterică inferioară. V.splenica colectează sângele de la pancreas(v.pancreatice), stomac(v.gastrice), duoden(v.duodenale). Vena mezenterică superioara colectează sângele de la intestinul subţire(v.intestinale) şi jumătatea dreaptă a colonului(v.colice drepte). Vena mezenterică inferioară colectează sângele de la rect(v.rectale superioare) şi de la jumatatea stângă a colonului(v.colice stângi).

circulatia_sistemica_venoasa

Structura vaselor de sânge evidenţiază alcătuirea arterelor, capilarelor şi venelor.

Structura arterelor relevă existenţa a 3 tunici : internă, medie şi externă. Tunica internă(intimp) este alcatuitp din endoteliu şi membrana bazală.Tunica medie este formată din ţesut conjunctiv în care se găsesc fibre elastice şi ţesut muscular neted. În funcţie de tunica medie întâlnim artere musculare(predomină ţesutul muscular neted) şi artere elastice(predomină ţesut elastic).Arterele mici şi mijlocii sunt de tip muscular iar cele de calibru mare sunt elastice. Tunica externă(adventicea) este formată din ţesut conjunctiv în care predomină fibre de colage şi elastice.Peretele arterial este inervat de fibre simpatice. Tunicile arterelor sunt hrănite diferit. Intima şi partea internă a mediei sunt hrănite de plasma săngelui circulant, iar partea externă a mediei şi adventicea prin capilare, arteriole şi venule care alcătuiesc "vasa vasorum".
În afara elementelor comune, peretele arterial prezintă elemente variabile în raport cu diametrul vasului. Structura venelor prezintă aceleaşi tunici ca şi arterele, dar predomină fibrele de colagen în dauna celor musculare şi elastice. În adventice întâlnim fibre musculare netede cu dispoziţie longitudinală. În raport cu structura mediei întâlnim vene fibroase, fibroelastice şi musculare. Venele de tip muscular, în special cele de la membrele inferioare, sunt prevăzute cu valvule care împiedică refluxul coloanei de sânge. Valvele sunt pliuri ale endoteliului prevăzute cu fibre musculare netede. Ele se deschid când sângele merge spre inimă şi se închid când merge invers. Inervaţia şi vascularizaţia seamănă cu cea a arterelor.
   
   
B   Fiziologia circulaţiei
 
Fiziologia circulaţiei studiază circulaţia arterială, capilară, venoasă şi limfatică.

Circulaţia arterială este diferită în funcţie de diametrul vaselor. Arterele mari sunt elastice şi distensibile. Ele servesc ca rezervoare sanguine. Sistola ventriculară cardiacă determină afluxul unei cantităţi de sânge în vasele mari. În urma acestui aflux arterele se dilată şi înmagazinează o parte din energia sistolică. Diastola ventriculară este urmată de revenirea arterelor la diametrul iniţial şi de retrocedarea energiei către sânge. Cele două modificari de calibru pasive, determină o curgere continuă a sângelui în artere, cu toate că inima pompează discontinuu. Arterele mijlocii şi mici sunt musculare, având rol de distribuţie a sângelui.Existenţa fibrelor musculare permite modificarea diametrului vascular şi implicit reglarea cantităţii de sânge ce ajunge la ţesuturi. Organele pot să-şi regleze cantitate de sânge ce le irigă prin actiunea unor substanţe vasodilatatoare locale(CO2, ionul de hidrogen, scăderea concentraţiei de oxigen , etc.) şi prin reacţiunea muşchiului neted vascular la modificările de presiune arterială.

Presiunea arterială(tensiunea arterială) este presiunea sub care circulă sângele în artere. Este de 130mmHg în sistolă şi 80mmHg în diastolă. Contracţia miocardică sistolică determină expulzia sângelui în artere sub o anumită presiune(130mmHg). Rezistenţa periferică influenţează presiunea arterială, este invers proporţională cu diametrul vasului şi direct proporţională cu vâscozitatea sângelui şi lungimea vasului. Cea mai mare rezistenţă este la arteriole, unde presiunea ajunge la 40mmHg. Sângele curge în vase sub forma unor straturi paralele între care există frecare(vascozitate). Datorită frecării cu peretele, sângele curge mai repede în centrul vasului faţă de zona de lângă perete. Volumul sanguin este direct proporţional cu presiunea arteriala. Viteza sângelui în aorta este de 500mm/s, iar în capilarede 0,5mm/s. Această diferenţă se datorează creşterii suprafeţei de secţiune a capilarelor comparativ cu aorta.

Pulsul arterial se percepe prin comprimarea unei artere pe un plan osos şi reprezintă expansiunea peretelui arterial, datorită creşterii presiunii sanguine după sistola ventriculară. Viteza de propagare a undei pulsului este de 10 ori mai mare decât viteza sângelui.

Circulaţia capilară asigură schimbul de substanţe nutritive şi gaze sanguine dintre lichidul extracelular şi sistemul vascular. Locul de desprindere a capilarelor din metaarteriole este prevăzut cu un sfincter precapilar cu fibre musculare netede. În repaus sunt funcţionale numai 5-10% din numărul total de capilare datorită contracţiei sfincterului precapilar de la restul vaselor. În condiţii de efort sau activitate metabolica intensă se deschid mai multe capilare, asigurând astfel aportul de oxigen şi substante nutritive şi preluând excesul de cataboliţi. Suprafaţa totală de secţiune capilară este de 0,5 metri pătraţi, iar viteza sângelui de 0,4mm/s. Permeabilitatea endoteliului capilar permite trecerea prin difuziune, osmoza, pinocitoză şi filtrare a substanţelor şi apei, cu exceptia proteinelor.

Circulaţia venoasă asigură întoacerea sângelui la inimă. Are un volum de 3 ori mai mare decât cel arterial, presiunea de 10mmHg la capătul capilar şi 0mmHg la intrarea în atriul drept.Viteza sângelui este de 0,5mm/s la periferie şi de 95mm/s în venele cave.Venele se pot destinde pasiv sub acţiunea săngelui şi acumuleaza cantităţi mari . Datorita fibrelor musculare, se contractă şi împing spre inimă sângele din organele de rezervă. Factorii care determină întoarcerea venoasă sunt :
  1. pompa cardiacă aspiro-respingătoare-împinge în artere sângele, în timpul sistolei ventriculare şi aspiră sângele din venele cave în atriul drept.
  2. aspiraţia toracică - actionează în inspir şi aspira spre cord sângele din venele mari.
  3. coborârea diafragmului - creşte presiunea abdominală, care împinge spre inimă săngele din venele intraabdominale.
  4. gravitaţia-stimulează întoarcerea venoasă deasupra cordului şi o inhibă sub inima.
  5. contracţia musculară scheletică-stimulează întoarcerea sângelui în venele de la membrele inferioare. Prezenţa valvulelor la acest nivel împiedică refluxul sanguin gravitaţional.
  6. pulsaţia arterelor-stimulează întoarcerea sângelui în venele vecine.
  7. presiunea capilară-împinge sângele spre inimă.


Reglarea circulaţiei sanguine se realizează pe cale nervoasă (de scurta durată) şi umorală(de lungă durată). Excitantul fiziologic al reglării neuroumorale a circulaţiei, în general, şi presiunii sanguine , în special, este reprezentat de nivelul însuşi al tensiunii arteriale, pe de o parte, şi de constituienţii plasmatici pe de altă parte.
Reglarea nervoasă necesită existenta unor zone reflexogene, căi aferente, centrii cardiovasculari bulbari şi a sistemului nervos vegetativ simpatic şi parasimpatic efector.

Zonele reflexogene sinocarotidiene şi endocardo-aortice sunt structuri neuro-vasculare ce prezintă preso şi chemoreceptori sensibili la variaţiile de presiune, întindere sau compoziţia chimică a sângelui circulant. Mai există zone reflexogene secundare la ventriculul stâng, globul ocular, aparatul vestibular, etc. În general presoreceptorii(baroreceptorii) sinocarotidieni şi aortici acţionează în sens inhibitor asupra centrilor vasomotori din bulb. Excitarea lor, dată de creşterea presiunii arteriale peste valorile normale, deprimă centrii vasomotori şi cardiaci bulbari, determinând vasodilataţie periferică, bradicardie şi scăderea forţei de contracţie a inimii.

Căile aferente sunt reprezentate de fibre ce intră în constituţia nervilor IX şi X şi au rol inhibitor asupra centrilor vegetativi bulbari.

Centrii reflexivităţii cardiovasulare sunt situaţi în substanţa reticulată de la baza creierului, cu sediul bulbo-pontin. În partea antero-laterală sunt centrii presori vasoconstrictori şi cardioacceleratori, care actionează pe sistemul vervos simpatic toraco-lombar. Stimularea acestor centrii determină vasoconstricţie, tahicardie, creşterea rezistentei periferice şi hipertensiune arterială. În porţiunea postero-mediană sunt centrii presori vasodilatatori şi cardioinhibitori care actionează indirect, inhibând centrii vasoconstrictori şi stimuland nucleul dorsal al vagului, prevazut cu acţiune cardioinhibitoare. Centrii cardio-vasculari bulbopontini sunt influenţaţi de aferente sosite de la zonele reflexogene dar şi din alte teritorii senzoriale(nociceptive-durere, auditive,vizuale). Sunt controlaţi de centrii nervoşi superiori : mezencefal, diencefal, hipotalamus, paleocortex, scoarţa cerebrală premotorie. Hipotalamusul posterior coordonează activitatea simpatică vasoconstrictoare, iar hipotalamusul anterior pe cea parasimpatică vasodilatatoare.

Caile eferente sunt reprezentate de parasimpaticul vagal şi de simpaticul toraco-lombar. Nervul vag(X) inhibă inima, scăzând debitul cardiac. Parasimpaticul sacrat determină vasodilataţie în sfera pelvina(determină erecţia penisului şi a clitorisului). Simpaticul acţionează diferit în funcţie de tonusul centrilor vasomotori şi de teritoriul de acţiune. La nivelul arteriolelor este vasoconstrictor. La nivelul muşchilor striaţi determină vasodilataţie, la inimă determină coronarodilataţie iar la nivelul creierului determină o uşoară vasodilataţie. La nivelul vaselor din tegument, rinichi, ficat, viscerele abdominale, plămân, glandele salivare şi lacrimale simpaticul produce vasoconstricţie. Răspunsurile vasculare de un sens sau altul depind de predominanţa receptorilor adrenergici de tip alfa(vasoconstrictori) sau bete(vasodilatatori) din peretele vascular. Simpaticul colinergic pe calea cortico-hipotalamo-spinală produce vasodilataţie neuro-reflexă la muşchii striaţi în activitate şi la glandele sudoripare. Luate pe ansamblu acţiunile simpaticului sunt vasoconstricţie, tahicardie şi hipertensiune.

Reglare umorală completează şi prelungeşte efectele reglării nervoase. Se realizează cu ajutorul substanţelor vasodilatatoare şi vasoconstrictoare reprezentate de mediatorii chimici simpatico-parasimpatic, cataboliţi acizi, hormoni locali, gaze sanguine, ioni, polipeptidele active. Mediatorii vasoconstrictori sunt catecolaminele(adrenalina şi noradrenalina) simpatico-adrenergice şi acţionează pe arteriolele şi capilarele splanhnice(splina, ficat, rinichi, intestin), pulmonare şi cutanate, precum şi la nivelul centrilor vasomotori. Noradrenalina acţionează majoritar numai pe receptorii alfa adrenergici (vasoconstrictori), dar adrenalina acţionează şi pe receptorii beta(vasodilatatori).

Acetilcolina este mediatorul fibrelor parasimpatice terminale şi simpatico-parasimpatice ganglionare. Prin acţiune parasimpatică directă provoaca vasodilataţie tegumentară periferică , coronaroconstricţie , vasodilataţie la vasele de sânge din glandele salivare şi lacrimale şi inhibă contracţia miocardică. Acţiunea excitoganglionară, contribuie la apariţia reacţiilor compensatoare adreno-simpatice, eliberatoare de catecolamine, de la nivelul ganglionilor simpatici şi medulosuprarenalei. Cataboliţii acizi(CO2, acidul lactic, ionul de hidrogen,etc.) sunt vasodilatatori şi hipotensori în special la nivelul arteriolelor ţi capilarelor. Se asigură astfel creşterea fluxului sanguin şi satisfacerea nevoilor locale de oxigen. CO2 poate determina şi vasoconstricţie prin stimularea medulosuprarenalei, zonelor reflexogene şi a centrilor vasomotori bulbari. Hormonii locali(histamina, serotonina,etc.) au acţiuni diferite. Histamina este vasodilatator arteriolar, dilatând sfincterul precapilar şi vasoconstrictor la nivelul venulelor. Serotonina este vasoconstrictor splanhnic şi vasodilatator cutanat cefalic. Polipeptidele active sunt reprezentate în special de angiotensina care are un foarte puternic efect vasoconstrictor. Vasopresina intervine în reglarea presiunii arteriale prin efectul vasoconstrictor.
  Conţinut educaţional dezvoltat de SecureSoftware în 2003.